Episod 36 – Bărbați în Relații cu Andrei Vulpescu

ANDREI VULPESCU

Andrei Vulpescu este Blogger de relații, Speaker, Scriitor și Psihoterapeut.

SUMAR

Cuprins

  1. Ce motivație ai să scrii despre relații?
  2. Cum definești un bărbat conștient?
  3. Rolul bărbatului
  4. Provocările bărbaților
  5. Luptăm sau comunicăm pentru o relație?
  6. Cum ne sabotăm? Clișee vs Realități
  7. Rolul banilor în cuplu
  8. Rolul sexului în cuplu
  9. Copilul în cuplu
  10. Relația bărbatului cu mama lui
  11. Ce-și doresc bărbații de la femei?
  12. Ce este masculinitatea toxică?
  13. Carieră sau familia?
  14. Copii din alte relații
  15. Ce a adus nou 2020?
  16. Crezi în destin?
  17. De ce se despart cuplurile?
  18. Infidelitatea
  19. Ce proiecte noi ai?

Ce motivație ai să scrii despre relații?

Intervievator: Astăzi, ne-am propus să discutăm despre relații și nu numai și către cine puteam să ne orientăm dacă nu către tine. De unde energia ta să scrii despre relații și, în particular, despre rolul bărbatului?

Andrei Vulpescu: Din viață. Viața m-a adus în zona asta. Eu am activat în jurnalismul de showbizz, dacă vrei, o perioadă și în muzică și, practic, n-aveam nicio legătură cu direcția asta de psihologie, numai că așa mi s-a întâmplat mie în viață, să mă reinventez de mai multe ori, și asta e ultima reinventare. Sper să și fie ultima.

Andrei Vulpescu: Și da, viața, experiențele mele m-au dus în direcția asta, am început să scriu despre ceea ce am trăit. Așa a început. Sigur, și ca proces terapeutic s-a întâmplat asta și ulterior s-a transformat și în carieră.

Cum definești un bărbat conștient?

Intervievator: Ce înseamnă, în accepțiunea ta, până la urmă, după atâta experiență, un bărbat conștient?

Andrei Vulpescu: În primul rând, să vedem cum definim bărbatul, și asta e destul de complicat. Chiar vorbeam cu colegii tăi înainte de emisiune și-mi aduceam aminte de anumiți bărbați pe care i-am cunoscut în copilăria mea… domni interbelici… i-am văzut, i-am studiat: eleganța imaginii, dar și eleganța din comportament, din verb… modul în care relaționau ei cu partenerele lor.

Andrei Vulpescu: Ce m-a fascinat a fost eleganța și bunătatea cu care se prezentau în fața lumii. Ceea ce emanau ei era ceea ce spun americanii “kindness” și care la noi cam scapă din societate.

Andrei Vulpescu: Din punctul meu de vedere, bărbatul nu trebuie să aibă neapărat glezne fine, ci trebuie să aibă comportament de catifea, să zicem. Asta nu înseamnă că el nu poate să facă rău, ci că alege să nu facă rău, mai ales în relația lui de acasă.

Andrei Vulpescu: Sunt de acord că bărbatul trebuie să fie performant social… însă performanța socială și ierarhia socială nu trebuie să fie eșec în plan relațional, acasă. Sunt abilități diferite, dar pot fi antrenate și lucrurile pot funcționa.

Rolul bărbatului

Intervievator: Cum s-a schimbat, în toți acești ani, rolul bărbatului, până la urmă?

Andrei Vulpescu: De principiu, bărbatul nu prea era cu casa, el era un livrator, furnizor de resurse… Lucrurile s-au schimbat de când cu iluzia comunistă a egalității… o povară pentru femei… după care a venit curentul ăsta nou în care se merge pe egalitatea între bărbați și femei prost înțeleasă.

Andrei Vulpescu: Egalitate înseamnă că eu sunt liber să iubesc și să fiu iubit, și tu la fel. Fiind doi, când avem ceva de decis, suntem egali în povestea asta și putem să găsim soluții împreună. Asta e egalitatea: pe plan decizional. Biologic nu suntem egali, nici ca percepție.

Andrei Vulpescu: Venim din spate cu tipare: bărbatul era „stâlpul”, femeia „supusă”. Eu am pus întrebarea: supusă la ce? Dacă e supusă iubirii bărbatului, discutăm diferit. Dacă e supusă abuzului, e altă discuție.

Andrei Vulpescu: …Culturalul românesc încă apasă. În istorie, până la 1930, multe femei erau analfabete, fără acces real la muncă decentă, la cultură… Asta sunt trei-patru generații. Nu ai cum să ai pretenții uriașe peste noapte, mai ales după comunism și consumerismul barbar post-comunism.

Andrei Vulpescu: Bărbatul de astăzi e evaluat mai degrabă după ce are decât după ce e: casă, funcție, bani, femeia de lângă el, statut. Dar nu avem informație despre el din punct de vedere uman.

Provocările bărbaților

Intervievator: …ce provocări există pentru bărbați și cu ce dificultăți se confruntă ei într-o societate în care femeile se prezintă astfel?

Andrei Vulpescu: Sunt teorii care plasează bărbatul în două extreme: make money or be a loser. E trist. Consumerism, perfecționism modern, showoff…

Andrei Vulpescu: Uite cultura Incel din America… băieți care vor relații dar nu le pot lega… acte de violență… De multe ori, în spate e familie dezorganizată și lipsa modelului masculin. Realități care există și la noi: părinți plecați, divorțuri, copii rămași acasă.

Andrei Vulpescu: Putem spune că e o criză de bărbați conștienți. Există presiune asupra bărbatului, de multe ori el e făcut „vinovat de tot”. Eu nu cred că e eficient să căutăm vina. E eficient să căutăm soluții.

Andrei Vulpescu: Întrebarea e: cum facem să funcționăm împreună astfel încât să ne fie bine? Vrem asta sau nu? Și cât ne ajută sistemul de credințe despre relaționare ca să obținem treaba asta?

Luptăm sau comunicăm pentru o relație?

Intervievator: …oamenii nu aruncau o relație de la prima ceartă. Oamenii mai luptă să mențină o relație?

Andrei Vulpescu: Dar nu trebuie să lupți! Când ajungi la luptă, deja e terminată relația de mult. Trebuie să te centrezi pe soluții și să vezi ce se întâmplă azi cu relația ta.

Andrei Vulpescu: Mulți merg din inerție… vorbesc despre liste de cumpărături, hainele copiilor… dar lucruri profunde nu se discută: ce îți dorești de la viață, cum pot să te ajut, te văd că ești în altă parte… Nu se întâmplă.

Andrei Vulpescu: Uită-te cum ies oamenii… cât de urât vorbesc unii despre ceilalți. Bărbatul într-o parte, femeia în altă parte. Sau stau la aceeași masă dar în direcții diferite. Interacțiunea nu e de calitate pentru că oamenii nici nu știu ce e aia relație de calitate.

Andrei Vulpescu: Ei cred că dacă au simțit ceva în corp sau au avut câteva partide de sex bune, așa o să fie toată viața și nu trebuie să vorbească despre planuri, gânduri, emoții. „Cum să vorbească despre ce simt?”… „Părinții noștri n-au vorbit și uite-i, se ceartă de 20 de ani.” Asta e.

Cum ne sabotăm? Clișee vs Realități

Intervievator: …cum se sabotează femeile și ce nu înțelegem despre masculinitate… Yin/Yang…?

Andrei Vulpescu: Trăim mai mult din clișee și mai puțin din realități. Așteptările sunt nefiresc de mari și nerealiste. Nu așteptăm să vedem cum e celălalt, ce vrea, ce simte. Punem în brațe task-uri și dacă nu iese cum vrem, gata.

Andrei Vulpescu: Armonizarea se face prin percepții, nevoi și așteptări realiste și sănătoase. Dacă vrei penthouse în Floreasca la etajul 30 și îl ai pe unul cu salariul minim, evident că o să cauți în altă direcție. Ăla n-are cum să-ți facă asta decât dacă sparge o bancă.

Rolul banilor în cuplu

Intervievator: Crezi că sunt banii punctul central de unde pleacă cele mai multe discuții într-un cuplu?

Andrei Vulpescu: Din păcate, da. În România sunt multe probleme aici. Oamenii muncesc ca să-și permită două săptămâni la mare și să pară ceea ce nu sunt. Nu le place ce fac, aduc acasă frustrare și o varsă pe partener.

Andrei Vulpescu: Avem două zone care ne mănâncă timpul: munca și acasă. Trebuie echilibru și, ideal, să ne placă amândouă. Dacă nu-ți place munca și stai 10-12 ore plus trafic, dacă mai ai și copil… viața devine un măcel.

Andrei Vulpescu: Mindset-ul e greșit: accepți un an de „2 lei” ca să ai două săptămâni în Grecia. Alea două săptămâni nu compensează un an de doi lei. E imposibil. E sclavie.

Andrei Vulpescu: În mare, banii înseamnă 80-90% din relațiile noastre. Când plătesc facturi, e nenorocire. Când se mută împreună… Doamne ferește.

Intervievator: Andrei, cine trebuie să plătească facturile?

Andrei Vulpescu: Cum adică, din casă?

Intervievator: Da, dintre cei doi parteneri.

Andrei Vulpescu: Dar de ce, nu sunt împreună?

Andrei Vulpescu: Mindset-ul meu nu are chestii de genul ăsta. Eu nu mă dau la o parte să plătesc, dar ideea e să găsească o cale care să fie ok pentru amândoi. Bani la comun, buget, împărțit pe categorii… cum le e lor bine.

Andrei Vulpescu: Să nu stea unul și să aștepte ca celălalt să acopere tot. Nu e fair. „Locatar de lux”? Ca ce? De când scrie „prost” pe certificatul de naștere?

Rolul sexului în cuplu

Intervievator: Ce loc ocupă sexul într-un cuplu și cât de des vin la tine paciente cu problema asta?

Andrei Vulpescu: Sexul nu e o problemă atât de des dezbătută. Ocupă locul pe care îl pun oamenii. Apare mai ales când nu mai există dorință și e legat de atingeri, emoțional: „nu mai are grijă de mine”, „nu mă mai privește”, „îmi spune că m-am îngrășat”.

Andrei Vulpescu: Trăim într-o societate care stigmatizează sexul încă. Oamenilor le e greu să vorbească liber. Sunt multe frici, blocaje. Nu prea se spun fantezii, nu se discută fără perdea… se activează „I am not good enough”, stigmatizarea… și se duce relația pe râpă.

Andrei Vulpescu: Și atunci: „Mai bine stă sub capac”. Misionarul, safe. Până la un punct.

Copilul în cuplu

Intervievator: Când apare un copil?

Andrei Vulpescu: Când apare un copil, lucrurile ar trebui să fie clare. Unu: nu îl bagi în patul conjugal. Copilul va pactiza cu unul dintre părinți și îl va scoate afară pe celălalt. Nu e glumă.

Andrei Vulpescu: Doi: nu uitați că, deși ați devenit părinți, voi trebuie să rămâneți iubiți. N-ați fost întâi părinți și apoi iubiți. Cuplul e celula de bază, pentru că dacă nu mai există cuplul, nu mai există nici familia — e doar o chestiune de timp.

Relația bărbatului cu mama lui

Intervievator: Cât de importantă este relația unui bărbat cu mama lui, mai ales dacă a fost crescut de o mamă singură?

Andrei Vulpescu: Depinde. Femeile au o problemă când aud că bărbatul are o relație cu maică-sa, însă bine ar fi să-și aleagă parteneri care își iubesc mamele. Dacă nu își iubesc mamele, nu o să le iubească nici pe ele.

Andrei Vulpescu: Pe de altă parte, nici iubire în exces: „băiatul lu’ mama”, mama care intră peste voi, ia decizii, calcă prin casă… Asta e extremă. Varianta sănătoasă: bărbat matur, relație firească, mama înțelege. Atât.

Ce-și doresc bărbații de la femei?

Intervievator: În realitate, ce își doresc bărbații de la femei?

Andrei Vulpescu: Fiecare bărbat își dorește ce crede el de cuviință. Din ce am observat, cele mai mari zone de disconfort pentru bărbați sunt cicăleala și lipsa de apreciere. Turn off pentru orice bărbat.

Andrei Vulpescu: Un bărbat neapreciat se retrage, se usucă, devine tern. Oricât de performant ar fi social, devine animal în cușcă sau va rezona la prima mână care îl atinge. Se întâmplă.

Andrei Vulpescu: Și cea mai urâtă formă de infidelitate, după mine, e asta: să-l faci pe celălalt să nu te mai dorească și după aia să-i reproșezi. Asta e forma supremă.

Ce este masculinitatea toxică?

Intervievator: Cum caracterizezi termenul de masculinitate toxică?

Andrei Vulpescu: Lipsă de educație. Atât. Sau lipsă de educație combinată cu traume. Un băiat crescut într-un mediu strict, dur, violent, cu restricții… poate ajunge acolo.

Andrei Vulpescu: Discuția e largă și ar fi interesant să vedem și ce înseamnă „toxic feminity”. Despre asta nu prea se vorbește. Eu îmi place să pun pe taler ambele părți.

Carieră sau familia?

Intervievator: Pentru bărbatul modern ce este mai importantă, cariera sau familia?

Andrei Vulpescu: Greu de spus, și pentru amândoi. În familia modernă trebuie să muncească amândoi. Înainte, un singur salariu ținea o casă. Acum nu mai reușești cu două, paradoxal.

Andrei Vulpescu: Dacă apar și copiii, e mai greu. Am citit un studiu: rolul de mamă echivalează cu două munci și jumătate fulltime.

Andrei Vulpescu: În cercetarea mea am observat principalele cinci lipsuri ale femeilor: timpul personal, independența financiară, scopul, aprecierea celor dragi și validarea că ce face este bine. Asta arată că încă există multe femei dependente de bărbați — ceea ce nu ne surprinde dacă ne uităm la istorie.

Intervievator: Femeile sunt mai puternice ca energie și adaptare decât bărbații?

Andrei Vulpescu: Depinde din ce unghi o vezi…

Intervievator: …după divorț, femeile cresc copiii…

Andrei Vulpescu: Da, dar se recomandă ca după 11–12 ani sarcina creșterii să se ducă la tata… trebuie să vină cineva care să explice băiatului ce e aia bărbat — mama nu are de unde să știe să-i spună asta, oricât de performantă ar fi.

Copii din alte relații

Intervievator: Cât de complicate sunt relațiile când partenerul are copil din altă relație?

Andrei Vulpescu: Ține de educație și de dorința de a reuși. Dacă există copil, există și fostul/fosta… trebuie văzută dinamica. Pot apărea gelozii, scandaluri.

Andrei Vulpescu: Nu e imposibil, mai ales când ambii au copii, dar e nevoie de armonizare. Să conștientizezi prezentul și să te întrebi: „De ce am eu o problemă cu trecutul omului ăstuia? Poate problema e la mine.”

Ce a adus nou 2020?

Intervievator: Cum ți s-a părut 2020? A crescut nivelul de conștiință în relații?

Andrei Vulpescu: Vom vedea cât de multe excese vor exista când se eliberează lucrurile. Unii s-au uitat mai atent la ei, au citit, au crescut. Alții s-au despărțit. Alții s-au regăsit.

Andrei Vulpescu: Dacă tragi linie, pentru unii au existat și zone bune. Unora le-a mers ok, au avut timp, au făcut mai multe. Se poate întâmpla aproape orice. Dacă vrei să fie bine și ești determinat, eu cred că se poate.

Crezi în destin?

Intervievator: Cât la sută decidem noi dacă ne e bine și cât e soarta?

Andrei Vulpescu: Nu cred în soartă.

Intervievator: Deci omul își face cu mâna lui?

Andrei Vulpescu: Se numește conștientizare și dorința de a reuși. Nu cred că există contabil în ceruri care să-mi scrie mie ce urmează să fac și unde calc mâine. Ar fi boring pentru ei.

Andrei Vulpescu: Putem să ne schimbăm. Sunt oameni care evoluează. Și e vorba aia: „Ce trist ar fi să ajungi la final și să te gândești ce ai fi putut să ajungi dacă încercai.”

De ce se despart cuplurile?

Intervievator: Avem multă informație, dar tot mai multe cupluri se despart. De ce?

Andrei Vulpescu: Câtă vreme consumi barbar tot ce e în jur și îți schimbi telefonul de două ori pe an și garderoba de trei, cum vrei ca relația să rămână singurul lucru care nu se schimbă?

Andrei Vulpescu: Creierul e dresat nonstop la oferte noi… Black Friday… două la preț de una. E greu să ții o relație. Cine spune că e ușor, mănâncă borș.

Andrei Vulpescu: Relația e exercițiu de anduranță, toleranță și angajament. Anduranță: drum lung, complicat. Toleranță: poate nu ești ușor de trăit cu tine. Angajament: vreau relația asta și încerc să fac cât pot ca să fie bine. Nu romantisme. Claritate.

Intervievator: Cine se schimbă mai repede, femeia sau bărbatul?

Andrei Vulpescu: Nu există alb-negru.

Intervievator: Cine e mai deschis la schimbare?

Andrei Vulpescu: Dacă mă uit pe cifrele din audiența mea, femeile par mai deschise, dar asta e statistică. Nu știu dacă e așa și în real.

Infidelitatea

Intervievator: Ai ierta o infidelitate, Andrei?

Andrei Vulpescu: Am și iertat. E o discuție largă despre ce înseamnă infidelitate. O să facem o discuție separată.

Intervievator: Ce faci de sărbători, Andrei?

Andrei Vulpescu: Ce să fac, ca orice om, pe-acasă.

Ce proiecte noi ai?

Intervievator: Pregătești ceva pentru la anul?

Andrei Vulpescu: Da, am ceva în plan. Nu e carte, că de-abia am scos una de șase luni — e a cincea, deci mai încet. E un proiect online, nu îl spun deocamdată. E tot în zona mea, dar e un pic diferit, se extinde puțin treaba.

Intervievator: Îți mulțumesc foarte mult… și poate data viitoare intrăm mai în amănunt despre infidelitate.

Andrei Vulpescu: Nu treceți peste ea, treceți prin ea. Din păcate, evenimentele de viață nu sunt gropi peste care faci un pas.

Intervievator: Dragii mei, el a fost Andrei Vulpescu. Sper că v-a fost de folos această emisiune… rămâneți prezenți și conștienți, ca de fiecare dată. Numai bine, pe data viitoare!