Relația Copil și Părinte

IOANA: Carmen, așa ne-am propus că discutăm astăzi, despre relații. Tu ești specialist în educație, consiliere de familie și educație parentală. Asta te califică să discuți avizat despre relații, de la copii de 1 anișor?

CARMEN COJAN: 0-3 ani.

IOANA: Și relația lor cu părinții, bunicii și cei din jurul lor, din cercul apropiat al copiilor.

CARMEN COJAN: Îmi place foarte mult cum ai deschis subiectul pentru că și eu spun de foarte multe ori, noi avem tendința să spunem relația părinte- copil. Părintele, ca și cum părintele ar fi autoritatea supremă, el conduce, nimic altceva nu contează, dar, de fapt, dacă am pune problema invers și am spune relația dintre copil și părinte.

Părinte conștient în educație

IOANA: Ce înseamnă a fi conștient, într-o profesie ca a ta, cu o importanță atât de mare? Practic, tu ajuți la dezvoltarea corectă, atât emoțională, cât și intelectuală a unui copil. Ce înseamnă să fii conștient?

CARMEN COJAN: Cumva, ce înseamnă să fii conștient în educare, în educație, pentru că la asta mă duce cu gândul întrebarea ta. Și știi de ce mi se pare valoroasă? Pentru că uităm să ne întrebăm lucrurile astea și pentru că, în momentul în care să spunem că apare, așa, o problemă, o situație care îmi creează anumite probleme, întrebarea către cel care vrea sau oferă servicii este : Carmen, asta e problema. Ce trebuie să fac? Dar dacă oare ne-am întreba: Asta e problema. Ce am de învățat de aici, din problema asta?

CARMEN COJAN: Acuma, întorcându-mă puțin la educație, când vorbim de educație, de orice tip ar fi, suntem pe pilot automat și imediat ne gândim la cel care primește educație sau la elev, la cel care este educat și ne gândim rapid la soluții, la metode, la procedee, la soluții pe care trebuie să le oferim ca problema respectivă să nu mai existe. Or în educația este și despre cel care oferă, și în cazul nostru despre părinte, despre el.

CARMEN COJAN: Eu cred că el este primul pilon și de aici pornesc restul lucrurilor și atunci pot să spun că a fi conștient, în cazul părintelui, este atunci când el realizează sau își dă seama de unicitatea lui. Aș vrea să fac o specificare. Când vorbim de a fi conștient despre unicitate, nu mă refer la apartenență culturală sau nici măcar realizare profesională. Cine sunt eu că am realizat ceva? Nu, mă refer, Ioana, la acea unicitate creatoare. Pentru că, dacă eu îmi conștientizez unicitatea, voi vedea în copilul meu unicitate și vom crea împreună o relație unică.

Educația părinților cu copii

IOANA: Copiii sunt un un material extraordinar de bun pe care se poate lucra, se poate construi. Evident, din punct de vedere spiritual, acum lucrurile sunt mult mai complexe, copiii pot veni pe o karma a unuia din părinți și așa mai departe. Dar ce voiam să aflu: cât de complicat este să educi părintele să ajungă să creeze o relație frumoasă în raport cu copilul lui, într-un proces de educare pe care tu îl desfășori în cabinet?

CARMEN COJAN: Sunt două lucruri care mi-au venit așa, dintr-o dată. Până la urmă, nici nu e vorba de un cabinet, e vorba de un atelier pentru că mi-am dorit foarte mult să transmit informații sau să creez relații între mine și părinți, și între mine și copii, dar cel mai important, relații între între părinți și copii, copii și părinți, într-un mod cât mai relaxant.

CARMEN COJAN: Vreau să le transmit părinților ceva, dar nu să vină tipic, ca la școală, cu hârtia și pixul, ci să vină împreună cu copiii, acum ne-am oprit din cauza pandemiei, dar, oricum, să vină și să le spun: Vreau să ne jucăm împreună. Și, în momentul în care le văd interacțiunea, eu pot, cu permisiunea lor, să ofer mai multe informații.

CARMEN COJAN: Al doilea lucru pe care vreau să-l subliniez și care mi-a venit acum, ascultându-ți întrebarea, de foarte multe ori vorbim de copilul interior, de acel copil din mine, din noi, care în trecut a avut anumite experiențe. Și ce se întâmplă cu ele? Din cauza unor cuvinte repetate, și o să vă dau și un exemplu imediat, s-au transformat în obiceiurile alea împământenite: Lasă, mamă, că tu nu poți! Ce știi tu, că ești mic?

CARMEN COJAN: Și ce știu eu, că sunt mic? Eu copilul ăsta îl voi duce cu mine toată viața mea, în sufletul meu va fi acel miez, acea copilărie, acel copil, acea puritate și dacă autoritatea supremă, care este mama, care este tata, deci părinții îmi spun că eu nu știu, eu nu voi ști toată viața mea.

CARMEN COJAN: Dar nu se opresc lucrurile aici și știi de ce, Ioana? Pentru că, mergând mai departe, putem vorbi de vocea părintelui interior. De fapt, vocea aceea autoritară din trecut care ce face? Proiectează asupra copilului toate programele, temerile, de cele mai multe ori, că de fapt aici e cumva semnul de exclamare și de întrebare.

CARMEN COJAN: Și firul roșu nu se oprește nici măcar aici, în analiză, dacă stăm să ne gândim bine pentru că ce se întâmplă ? Bunica transmitem mamei, mama transmite mai departe copilului, viitorul părinte va transmit, deci mergem din generație în generație și vine cumva întrebarea normală și naturală: Ce fac? Ce aleg să fac ca părinte?

CARMEN COJAN: Aleg să dau mai departe din programele astea disfuncționale sau mă opresc, trag aer în piept, mă uit la unicitatea din fața mea, la copilul acesta unic și modific acolo unde este cazul.

CARMEN COJAN: Ce observ eu e că părintele spune: Dar mi se pare atât de mult! Sunt atât de multe informatii! Nu contează asta. Hai să ne întoarcem înapoi la copil, cum învață să meargă în picioare, pas cu pas și cade din când în când. El știe, el simte că poate lucrul ăsta și îl motivează și se ridică din nou. Ideea e să facem câte un pas, conștientizez, modific, conștientizez, modific.

Rolul consilierului parental

IOANA: Să apelăm la un consilier parental este o chestiune deja înțeleasă în societatea românească, având în vedere că ea merge strâns legată cu o frică împământenită, și anume: „de ce să mă duc la altcineva să mă învețe cum să am grijă de copilul meu sau cum să mă comport cu copilul meu?” sau „Mama știe întotdeauna ce-i mai bine.” Este cumva societatea de astăzi pregătită să apeleze la ajutorul specializat al unei consilier?

CARMEN COJAN: Da, mama întotdeauna știe cel mai bine, însă știi ce se întâmplă? Mama, la un moment dat, este năpădită de foarte multe trăiri, foarte multe emoții și de multe ori contradictorii și e tare bine când ai pe cineva aproape și care are studiile necesare, are pregătirea necesară, are experiența necesară și care poate să-ți spună, din afară: așa arată tabloul în care ești acum.

CARMEN COJAN: Și eu îi întreb pe părinții cu care lucrez și mă aplec și asupra copiilor, dar îi întreb: Cu ce te simți confortabil? Să facem așa sau, uite, din tot ceea ce eu ți-am prezentat tu te-ai simți confortabil să faci cum?

CARMEN COJAN: Și aici începe schimbul de experiență, schimbul de trăiri și de analize, și ne aplecăm pe urmă la nivelul copilului și vedem el cum rezonează cu tot ce noi ne propunem, pentru că și el are un cuvânt de spus, până la urmă.

CARMEN COJAN: Și, apropo, dacă sunt pregătiți părinții, undeva situația mi se pare a fi la mijloc. Prindem curaj pentru că se tem, putem vorbi și de noi, de fapt, suntem o generație la mijloc, între părinții noștri care ne-au învățat anumite lucruri și cu care noi acum vedem că nu mai suntem confortabili și nu vrem să le transmitem copiilor și, de fapt, sunt cumva două două căi pe care mergem, aceea de a mă educa eu, ca părinte, ca apoi să pot să transmit sănătos și natural copilului meu lucrurile care ar fi necesar să fie învățate.

Cum înțelegem emoția și energia copiilor?

IOANA: Cum lucrezi cu mentalitatea părinților, mămicilor, în speță, că ele sunt cel mai aproape ca și timp, au cel mai mult timp alături de copil, această idee în care „e mic, nu înțelege, e mic, nu aude.” Cum ar trebui să ne comportăm cu copiii noștri și de la ce vârstă ar trebui să fim atente ce energie emitem și ce cuvinte folosim?

CARMEN COJAN: Sunt foarte frumoase și profunde întrebările și îmi vin atât de multe idei pe care aș vrea să le spun.

CARMEN COJAN: Da, în primul și în primul rând, începem cu o energie pe care o transmitem, de la banalul lucru „i-am pregătit astăzi, toată ziua, o masă din cele mai sănătoase și uită-te că nu mănâncă!” Hai să ne întoarcem puțin și să vedem cum ai pregătit masa. Ai pregătit cu teama că iarăși n-o să mănânce? Ce energie ai depus acolo, ai investit, de fapt?

CARMEN COJAN: Și, pe urmă, să mergem să vedem totuși de ce copilul refuză, ce simte nevoia să vadă la tine, pentru că e foarte important.

CARMEN COJAN: Uite, mi-a venit acum în minte, știi, când doi copii se joacă într-o încăpere, amândoi au aceeași jucărie, aceeași păpușă, seamănă, sunt identice. La un moment dat unul dintre copii, una dintre fetițe lasă jucăria respectivă și merge și o ia, dintr-o dată, pe cea din mâna celeilalte fetițe, deși sunt identice. Mereu m-am întrebat, mult timp m-am întrebat de ce.

CARMEN COJAN: Pentru ca celălalt depune o energie, se joacă într-un fel mult mai curios, mult mai dinamic, face acolo o poveste întreagă în jurul acelei jucării, și copilul celălalt își dă seama: „stai, că de fapt nu e suficient doar s-o am pe-asta, n-o vreau pe-asta, o vreau pe aceea, că poate energia aia mă va împlini”. Cred că despre asta e vorba.

IOANA: Energia care a modificat materia. Genial!

CARMEN COJAN: Exact, și ei simt lucrurile astea.

CARMEN COJAN: În schimb, noi ce facem? Venim cu expresiile: „a, tot ce vede la ceilalți îi trebuie. Nu înțeleg de ce, nu înțeleg.” Poate e primul lucru care se aude de la părintele, „nu înțeleg”, și copilul interorizează acel „nu înțeleg”, adică ceva nu e în regulă cu el.

CARMEN COJAN: Pe urmă, îi despart pe copii, acum lăsăm jucăria celuilalt. Nici măcar nu încearcă. Ar fi de preferat să ne aplecăm la nivelul lor și să le explicăm, cumva să le spunem prin cuvintele noastre, să le traducem trăirile. „Îți dorești jucăria aceea, așa-i? Pare interesantă”, deși identică.

CARMEN COJAN: Copilul se va uita, poate nu va înțelege cuvânt cu cuvânt, dar mesajul, cu siguranță, îl va înțelege și poți veni cu soluții sau nu pentru că nu e chiar nevoie. Să stai așa deoparte și să-i analizezi, poate fi destul de interesant, dar, dacă ar fi să vii cu o soluție, ar fi: „Ce zici să ne jucăm împreună?” Și, atunci, imediat, copiii vor ști ce au de făcut.

CARMEN COJAN: Da, cumva de la energie pornește tot și de la starea de spirit a părintelui.

CARMEN COJAN: Ce se întâmplă e că ne pierdem, ne pierdem, ne îndepărtăm de noi, de a fi conștient, de faptul că eu sunt unic și voi crea o relație unică cu copilul meu dar și de relațiile acestea între părinte și copil.

CARMEN COJAN: Foarte mulți părinți se uită dincolo, „dar voi cum faceți respectivul lucru, dar voi cum vă odihnită?” Nu asta contează, hai să vedem, copilul nostru rezonează cu ceea ce fac eu? Lui îi place, se simtă confortabil? Atunci, asta e calea.

Cum ne conectăm cu copii noștri?

IOANA: Indiferent de cât de multă informație, și cantitativ, și calitativ există la ora actuală pe internet, noi încă suntem poporul care se vindecă cu pastilele pe care le-a luat vecinul. Te-a durut capul, ce-ai luat, iau și eu și-mi trece și mie. Este clar că, cumva, din educație încă procedăm la fel. Ce facem cu părinții ca să își păstreze relația corectă și, emoțional, dezvoltată corect, cu părinții care își lasă copiii o foarte bună perioadă de timp la bunici, fie că vorbim pe tot parcursul săptămânii, fie că vorbim de 6-7 ore pe zi? Cum reușesc să cumuleze în trei ore, cât mai stă copilul treaz, acea cantitate de energie, de iubire, de afecțiune, de dăruire de care copilul are nevoie pe parcursul întregii zile?

CARMEN COJAN: Cred că tu vrei să mă întrebi, cumva, legat de cum ne conectăm din nou cu copiii, cu copiii noștri. E foarte interesant pentru că, atâta timp cât eu nu m-am conectat cu mine, îmi va fi greu să mă conectez, nu cu copilul meu, cu oricine, și cu un adult care se presupune că înțelege, apropo de întrebarea ta de dinainte, cât înțeleg copiii și cât nu înțeleg copiii.

CARMEN COJAN: Da, copiii, neuronal, nu sunt suficient de dezvoltați, dar ei au capacitatea de a înțelege atât cât pot ei, pentru nivelul lor.

CARMEN COJAN: Și, apropo de energie și de ce putem noi să le oferim, dacă eu mi-am răspuns celor trei nevoi psihologice de bază, de apartenență, aparțin cuiva, de control, am făcut lucrurile și cineva îmi dă voie să fac lucrurile respective și crede în mine și puterea de a lua deciziile, în momentul acela eu m-am încărcat și pot să merg în fața copilului și să rezonez cu el și să creăm relația aceea armonioasă.

Măștile părinților

IOANA: Carmen, sunt foarte multe cupluri care divorțează sau care se despart la vârste foarte fragede, poate la câteva luni de când a apărut un copil sau în primul, în al doilea an de viață al copilului. Cât de importantă este educația parentală, într-o situație de genul ăsta, și cum convingem partenerul să participe pentru binele copilului?

CARMEN COJAN: Nici nu știu dacă e vorba de a convinge pentru că iarăși ne scăldăm într-un compromis, și nu ăsta e mesajul pe care vrem să îl transmitem copilului. Copiii vin și ne arată în ce teatru trăim.

CARMEN COJAN: Dacă până la copii, am putut să maschez, într-un fel sau altul, neplăcerile, lucrurile care mă deranjează, sunt politicos, merg pe stradă, zâmbesc, merg mai departe, nu mai bag în seamă.

CARMEN COJAN: Ei, când apare copilul, el vine în forma aceea naturală, pură, cumva te pune în anumite situații și-ți arată: Dă, te rog, masca asta jos, dă, te rog, partea asta care nu ești tu pentru că eu am venit la tine și știu ce suflet bun ai, dar ai pus prea multe straturi și nu ne ajută nici pe mine, nici pe tine.

CARMEN COJAN: Și cele mai multe discuții, de exemplu, la întâlnirile cu părinții sunt exact astea: Știi, am dus copilul la birou și a început să treacă de toate cablurile acolo și am aplicat toate tehnicile, dar mă gândesc, îmi spune mămică, dar mă gândesc oare ce o fi crezând colega mea?

CARMEN COJAN: E, acolo deja, copilul te ajută să-ți dai masca jos. Nu contează ce a spus, până la urmă, sau ce a crezut colega ta. Important e că tu ai clădit ceva, în momentul respectiv, în relația ta cu copilul tău, ai conștientizat momentul, te-ai conștientizat și ai știut nevoile copilului din momentul respectiv.

CARMEN COJAN: Bun, l-ai scos din mediul acela, l-ai înțeles, ai fost empatică cu el ș.a.m.d. Dar ai dat jos o mască. N-ai mai ținut la aparențe, legat de relațiile cu cei din jur, ci te-ai concentrat pe relația aceea sinceră, cu copilul tău. Cumva, l-ai învățat și pe el că e important lucrul acesta.

Ne înțelegem prin relațiile cu cei din jur

IOANA: Au devenit cumva relațiile un scop?

CARMEN COJAN: Eu am o teorie legată de relații. Cred foarte mult că relațiile sunt un necesar ca eu să știu cine sunt oarecum, oglinzile. De la o anumită persoană aflu anumite lucruri, de la fiecare mi se reflectă ceva despre mine, dar ce uităm noi este că oglinda nu ne arată doar frumusețea, ci-mi arată și părțile acelea mai provocatoare sau unii spun defectele.

CARMEN COJAN: Mi se pare mult spus, dar ne arată și partea cealaltă a lucrurilor. În momentul în care orgoliul e foarte mare, e cât se poate de clar că voi vrea să sparg oglinda aceea din fața mea, și atunci rup relații sau apar relațiile disfuncționale pentru că eu mă îndepărtez de ceea ce sunt eu ca să trăiesc acolo, în relația respectivă.

CARMEN COJAN: Și mai cred mult că suntem, așa, ca un cerc. În momentul în care ieșim în societate, la serviciu fac un mic, cercul meu mare și autentic începe să se rupă în mai multe cercuri. Când vine copilul, el vrea să-ți coasă toate cercurile și să te facă din nou să ajungi la autenticitatea ta.

Vulnerabilitatea copilăriei

IOANA: Crezi că este important ca și cuplurile să vină să apeleze la această educație parentală înainte de a avea un copil, în perioada în care se hotărăsc că își doresc să aibă un copil?

CARMEN COJAN: Ar fi un pas important pentru că, în primul rând, și-ar retrăi, și-ar reconștientiza sau conștientiza copilăria, unde se simt vulnerabili, și acolo ar lucra, ar începe să facă modificările, apropo de programele pe care vrem să le transmitem, transmitem programele automat, cele deficitare sau încep să modific.

CARMEN COJAN: Și cred că ar fi mai înțelept să facem lucrul ăsta înainte.

CARMEN COJAN: Pe de altă parte, când stăm să ne gândim, și eu mi-am ridicat problema asta. Am vrut să spun că mi-a venit și mie, într-un fel, greu, la un moment dat, pentru că, deși am atâția ani, 14 ani în care am lucrat cu copiii mici și foarte mici, și cu părinții lor, în momentul în care urma să nasc, urma să vină pe lumea asta copilașul nostru, mi-am pus și eu întrebarea: „Oare o să mă descurc?”

CARMEN COJAN: Și soțul meu spune: „Vai, dar cum, nici nu se pune problema, uită-te tu ai lucrat atâta cu copiii, știi ce nevoie au.” „Da, dar chiar o să știu nevoile copilului meu?” Evident că acum pot să-mi răspund și mai bine la întrebarea asta.

CARMEN COJAN: Știi de ce? M-am gândit la, să spunem, o mămică care lucrează foarte mult timp în bancă, o femeie, ea va rămâne însărcinată, apare copilul, poate pe nepusă masă sau planificat, în momentul în care tu, dintr-un soi de organizare și rutina din fiecare zi, e nevoie să ajungi la o creativitate și spontaneitate pentru că, să spunem, copilul desenează pe perete.

CARMEN COJAN: Atunci, ce fac? Mă duc și-l sperii: „Nu mai desena, că așa și pe dincolo!” sau încep și cânt cu el: „Nu, nu, nu, nu desena pe perete!” Și inventezi, dar astea țin, oarecum, și de om, dar și un pic de practică.

CARMEN COJAN: În momentul în care deja devii obosit și stresat, și copilul n-o să fie în parametrii care ni se spun de către medic ș.a.m.d., încep foarte multe disconforturi pe care le transmitem mai departe copiilor, dar mi-ar plăcea.

CARMEN COJAN: Am avut o singură mămică, o viitoare mămică, care a participat în perioada asta în care am fost în izolare la webinariile mele și mi-a spus : „Sunt una și mă pregătesc pentru el.” Felicitări, nu contează, e una, un singur părinte, dar e un început și cred că lumea se va educa tot mai mult în sensul acesta.

Parenting la bărbați

IOANA: Cât de implicați sunt tăticii în povestea asta?

CARMEN COJAN: M-am bucurat să văd la atelierele noastre venind și tătici. De obicei, scriu mamicile pentru programare. „Vrem să venim la tema respectivă. Copilașul are atâtea luni”. Facem programarea și, în cel puțin o oră, scrie mămica: „Oare tăticul poate veni?”

CARMEN COJAN: E cea mai mare bucurie, cea mai mare bucurie. Mai sunt mesaje: ” poate veni bunica, poate veni și bunicul?” Mă rog, încercăm să nu fie mai mulți adulți decât copiii, dar nu mă încântă când văd deschidere și mă încântă și când văd bunici, iar după aceea mămicile îmi scriu și îmi spun: „A, mama s-a uitat mirată la toată lumea, dar pe vremea ei nu exista așa ceva, acum există, și altfel ne bucurăm împreună”.

CARMEN COJAN: Și mă bucur mai ales de tăticii care vin și le susțin pe mămici, că de fapt aici e tot secretul. Mama este pentru copil, tata este, până într-un punct pentru mama, și după aia începe și relația cu copilul.

Suntem un exemplu pentru copii noștri

IOANA: Care sunt, până la urmă, cele mai importante aspecte în relațiile cu ceilalți? De ce trebuie să ținem noi cel mai mult cont pentru a construi relații frumoase cu ceilalți și, evident, implicit, cu copiii, copii, nepoți.

CARMEN COJAN: Un singur lucru îmi vine în minte. Să nu uităm de noi. S-ar putea să mă fi repetat, dar mi se pare că, atâta timp cât eu nu sunt confortabil/ confortabilă într-o relație, nu văd de ce aș trage de mine.

CARMEN COJAN: Până la urmă, ce exemplu îi ofer copilului meu? Mulți părinți m-au întrebat în perioada aceasta în care am fost izolați și nici nu mai puteam, de exemplu, să desfășurăm atelierele, și îmi spuneau:” Ce o să se întâmple cu copiii noștri, ce se întâmplă, vor deveni antisociali?”

CARMEN COJAN: Tu devii antisocial? Pentru că, dacă tu devii, va deveni și copilul tău. Dacă tu ești prezent acolo, copilul tău se va bucura de prezența ta, până într-un punct e arhisuficientă.

CARMEN COJAN: Da, ce facem pe lângă, da, e un bonus și e foarte bine. Dar și perioada asta are beneficiile ei pentru că, dacă înainte mi se părea, ca și mămica să mă duc, mi se părea normal să mă duc la atelierele respective și să mă întâlnesc cu ceilalți, și în parc, dar, mă rog, acolo era o formă mai organizată, ei, acuma le valorific cu atât mai mult și fac tot ce pot ca părinte, acasă și, în momentul în care vom da din nou drumul la întâlniri, va fi și cu altă vibrație toată întâlnirea și cu mai multă recunoștință, apropo și de să fim recunoscători.

Timpul petrecut cu copii

IOANA: Crezi că în perioada asta, și asta îmi intreb aproape toți invitații pe care-i am în perioada asta, pentru că 2020 ne-a servit, dacă vrei, această pandemie ca și lecție, crezi că a crescut cumva nivelul de conștiință al părinților, crezi că sunt mult mai atenți la copiii lor? … Crezi că asta a ajutat la creșterea nivelului de conștiință sau din contră?

CARMEN COJAN: A fi conștient, înseamnă a fi prezent, și asta este despre 2020. Fii aici, în casă, cu copilul tău, lucrează și pentru serviciu. Te pune în niște situații extreme, dar e acolo, ești acolo, trebuie să fii acolo.

CARMEN COJAN: Vorbeam zilele trecute cu o prietenă și spuneam că eu cred că viitorul educației va avea părintele în centru, nici măcar profesorul, pentru că, dacă se vor mai repeta astfel de situații, părintele trebuie să aibă un soi de pedagogie de a gestiona toată educația în casă.

CARMEN COJAN: Eu-mi aduc aminte reacția prietenei mele. A făcut ochii mari și mi-a spus:” Carmen, dar educația e despre copii.” Total de acord. Când mă așez în fața pianului și vreau să cânt la pian, este despre el pentru că el scoate sunetele acelea minunate, dar trebuie să fie și despre mine, că eu trebuie să știu cum apăs, cum cânt, care sunt notele, cât de mult trebuie să țin ca să se formeze un anumit sunet în tot acest dans dintre noi.

CARMEN COJAN: Până la urmă, da, în educație nu este vorba numai despre profesor sau numai despre elev. Clar, e acolo relația, dar uităm de părinte. Școala, grădinița nu e doar un loc de parcare. M-am dus, mi-am parcat copilul și am plecat. Nu, în primul rând este despre mine, despre ce vreau să-i transmit copilului, despre ce vreau să învăț, dar nu pot să-l învăț dacă eu nu știu lucru respectiv.

Educația online

IOANA: Cum vezi tu toată această educație online… Cât de mare este impactul asupra copiilor?

CARMEN COJAN: Pe de o parte, ce facem? Strigăm și susținem sus și tare: Nu expuneți copiii aparatelor, deviceurilor, măcar până până la trei. Reușim, să spunem că reușim. Ajunge copilul în grupa mică, la grădiniță. Prima lui interacțiune, online.

CARMEN COJAN: Și ca o paranteză, așa, și-o glumă. Prima oră a copilului meu de 3 ani, online, când educatoarea le-a spus ” Va fi nevoie să construiți două turnuri din cuburi, unul albastru și unul roșu. „Era înregistrare.

CARMEN COJAN: Și copilul, după ce a construit turnul albastru, a trecut turnul prin fața telefonului și a spus ” I-am arătat”. „Da, mama, am văzut și sunt convinsă că se bucură.”

CARMEN COJAN: După care am oprit pentru că mi s-a părut…am trăit așa ca o traumă secunda respectivă pentru că mi-am dat seama că el, de fapt, nu primise feedback, feedbackul acela autentic de care au nevoie și s-a întors către mine și atunci eu trebuia să traduc ce se întâmplă acolo. Da, se rup niște fire, se rup niște fire între între noi, de umanitate.

Nevoile copiilor

IOANA: Care sunt nevoile primare ale unui copil?… Care este cea mai importantă sau care sunt cele mai importante nevoi ale unui copil?

CARMEN COJAN: Cea de siguranță pe care nu poți oferi dacă tu nu te simți în siguranță. Dacă eu mă iubesc, îl iubesc sau văd în el iubire. Dacă eu mă grăbesc, îl grăbesc și pe el, și atunci ne zorim unul pe altul, și intrăm în cercul vicios, și ne lovim unul pe celălalt.

CARMEN COJAN: Nu înțeleg de ce l-aș judeca pentru că își spune părerea într-un fel mai, zicem noi, mai gălăgios pentru că noi, adulții, știm s-o spunem mai frumos, dar tot cu același tip de energie puternică o spunem.

CARMEN COJAN: Și îi spunem copilului:” Sunt supărat pe tine pentru că…”. Eventual, ești supărat pe ce a făcut dacă e să vorbim asta.

CARMEN COJAN: Ce mi se pare foarte interesant, Ioana, este ceea ce proiectăm asupra copiilor într-un mod automat. Când descriem copilul, pur și simplu, „dragul meu purceluș”. Pe lângă cele pe care nu le poți, mai ești și un degețel, degețica, mai ești tot felul de denumiri cu care, până la urmă, copilul se va identifica și nu știm de ce.

CARMEN COJAN: Întrebarea era: „Carmen, dar mănâncă ca un porcușor”. Ia să vedem, cât timp are copilul tău?” „Are un an și două luni.” Și de ce spui că mănâncă ca un porcușor?” „Pentru că, uite, dă peste tot.”

CARMEN COJAN: „Dar are motricitatea fină dezvoltată pe de-a-ntregul, ca și tine, un adult?” Nu, dar ce faci? Continui să-i spui „purceluș” sau „porcușor”, în fine, el, dragul de el se identifică.

CARMEN COJAN: Mai mult, mi-a plăcut, la un moment dat, mămica care-mi spunea: ” Știe ce are de făcut, când ieșim afară, să fim în siguranță.” „Să vedem despre ce e vorba.” Și îmi spune mămica: „Copilul se așază lângă mine și îmi spune: mama, când ieșim afară, nu alergăm, nu mergem în stradă la mașini.”

CARMEN COJAN: Erau multe NU-uri. „Copilul mi le spune pe toate.” Dar el aude doar ce-i spui să facă, de fapt, adică să alerge în fața mașinilor, să meargă în stradă.

CARMEN COJAN: Te-ai gândit să-i spui: ” Rămâi lângă mine. Rămânem în siguranță, dacă ai nevoie te ajut.”

CARMEN COJAN: Mai este un lucru care îmi trece acum prin minte. „Ai grijă!” Când de fapt, nu trebuie să aibă grijă, că trebuie să fie atent, apropo de comunicare, cum comunicăm cu copiii noștri. Să fie atenți la ceva.

CARMEN COJAN: „Ai grijă cum cobori scările!” Te rog, spune-i cum să le coboare. „Fii atent și ține-te, eventual, de balustradă. Coboară pas cu pas.”

CARMEN COJAN: La cei mici e foarte frumos când vor să coboare din pat, deci prima lor experiență, Everestul, patul sau, mă rog, canapeaua. Coboară și încep ei, merg în cap și începe mama panica. Deci transmit acolo o mulțime de energii.

CARMEN COJAN: Îi spun: „uite, explică-i să se întoarcă o dată, de două ori, să se întoarcă să coboare cu spatele.”

CARMEN COJAN: Un filmuleț transmis de un trimis de o mămică, fetița era urcată pe un scăunel și dansa. Câț era de veselă și ce fain se joacă! În filmuleț se auzea: „Dansezi, da? Dar să nu cazi!”

CARMEN COJAN: Nici n-a realizat. Îi spunea ce face, că dansează, dar îi mai spune ceva ce nu făcea: să nu cadă. Deja o pregătea.

CARMEN COJAN: „Nu alerga cu spatele c-ai să cazi! Ai căzut. Ai văzut? Ce am spus eu că o să cazi?” Astăzi nu mai am încredere în tine. Mâine nu am încredere în tine. Poimâine nu am încredere în tine. Ajungem adolescenți, nu avem încredere în noi și ne îndepărtăm de relația dintre părinte și copil și foarte frumos că ne întrebăm de ce, cum de am ajuns aici. M-am depărtat puțin.

Stiluri parentale

IOANA: Chiar ascultam cu atenție și îmi dădeam seama cât de important este pentru noi, adulții, să fim prezenți…

CARMEN COJAN: De exemplu, dacă eu voi vorbi acum despre stiluri parentale și părinte adultul din fața mea, spun, nu are copii, dar îi spun: „Uite, eu îți prezintă informația asta și sunt convinsă că va rămâne acolo și-ți vei aduce aminte exact în momentul în care știi că devii părinte…”

CARMEN COJAN: De fapt, ce este consilierea? Serviciul care vine în sprijinul părintelui și, implicit, al copilului.

CARMEN COJAN: … sunt patru stiluri parentale. Trei au fost identificate la început, prima oară: democratic, autoritar și permisiv. Un al patrulea a fost identificat și adăugat ulterior: cel neimplicat.

CARMEN COJAN: … la stilul parental democratic, părintele întărește pozitiv comportamentul acela dezirabil, la cel autoritară vine și îl pedepsește… studiile ne arată că lucrurile nu stau așa deloc.

CARMEN COJAN: … la permisiv nu există reguli… copilul este confortabil într-o oarecare măsură cu el și este vesel, dar apar are niște nivele scăzute de încredere în propriile forțe…

CARMEN COJAN: … cel neimplicat… nu există o implicare emoțională, nici fizică… lipsa de dezvoltare psihosocială…

Atelierele de parenting

IOANA: …care este momentul benefic… să venim cu copilul la un atelier…

CARMEN COJAN: Ioana, dar nu cred că există un moment potrivit, în general. Există un moment potrivit pentru tine, un moment potrivit pentru mine, pentru fiecare în parte…

CARMEN COJAN: …Ai venit exact în momentul în care trebuia pentru că, dacă tu, acum, îți dorești atât de mult, înseamnă că acum poți să iei toată informația…

Cum simt copii?

IOANA: …Care este diferența vizibilă a acestor copii în societate?

CARMEN COJAN: Până la un punct, copiii știu să ceară… E mai potrivit să spun „simt”…

IOANA: Și se simt îndreptățiți și să primească.

CARMEN COJAN: Exact, pentru că ei își conștientizează această unicitate…

Cum evoluăm ca părinți?

IOANA: …De câte ori faci ateliere?… aș vrea să simțim energia copiilor…

CARMEN COJAN: Sunt atât de frumoși!… Copiii comunică… au nevoia de a comunica sub formă de a-ți arăta…

CARMEN COJAN: …Încurajez părinții să nu facă planul. Lasă-l pe copil să conducă…

CARMEN COJAN: …am refuzat să desfășurăm atelierele… vreau copilul să mă vadă așa și nu cu mască…

CARMEN COJAN: …webinariile le facem săptămână de săptămână… întâlnirile unu la unu…

CARMEN COJAN: …copiii ne învață să avem răbdare… copilul savurează fiecare gâză, fiecare canal…

Sfaturi pentru părinți

IOANA: …aș vrea să le dați câteva sfaturi… cum îi poți ajuta?

CARMEN COJAN: O să dau un exemplu din viața mea… când copilul avea cam un an jumate… am învățat să mă întreb de ce spune așa și ce am în mine…

CARMEN COJAN: …seara, după ce l-ai pus în pat… te gândești din nou… tu cum te-ai simțit? … ajungem la copilul din noi…

CARMEN COJAN: …câte-un pas, în fiecare zi… o să-ți dai seama că nici nu știi cum ai trecut prin tot procesul și uite că te-ai schimbat.

IOANA: Sfaturi pentru mămicile și pentru tăticii de acasă în perioada de work from home, celebrate from home?

CARMEN COJAN: Lucrați în echipă. Lucrați în echipă și setați-vă o oră… Nu săriți peste întrebarea „ce am de învățat de aici?”

IOANA: Unde te pot găsi cei care ne urmăresc, Carmen?

CARMEN COJAN: Pe Facebook. Pe Facebook avem pagina atelierului, Ghidușel-ateliere pentru copii și bebeluși, și pe site, Grădinița de părinți.

IOANA: Dragii mei, pe Carmen Cojan o găsiți pe Facebook, pe site, să ne înscriem cu toții la Grădinița de părinți. Cu siguranță, cu toții avem nevoie cel puțin să mai trecem o dată prin asta. Îți mulțumesc foarte mult pentru că ai venit tocmai de la Cluj să fii alături de noi. Îți doresc un sfârșit de an liniștit și cât mai mulți copii frumoși să treacă pragul atelierului.

CARMEN COJAN: Îți mulțumesc și eu din suflet, Ioana, cu multă, multă recunoștință!

IOANA: Dragii mei, pe voi vă invit, părinți, bunici, mămici, tătici, s-o urmăriți pe Carmen și pe noi, pe canalul nostru de YouTube, la Devii Conștient, unde o să vă rog să apăsați și clopoțelul, să ne dați un subscribe, căci, până data viitoare, invitația mai rămâne aceeași: Trăiți prezenți și conștienți! Numai bine!