Episod 24 – Numerologie cu Anatol Basarab – Partea 2

ANATOL BASARAB

Anatol Basarab este fondator al Asociației Numerologilor din România, specialist psiholog în consiliere pedagogică și educațională, cu studii aprofundate de parapsihologie, numerolog recunoscut internațional pentru exactitatea analizelor sale, autor al unor tehnici psiho-energo-informaţionale cu aplicabilitate în domeniul psihologiei şi al dezvoltării personale.


Cum ne ajută numerologia și astrologia în evoluție?

Devii Conștient: În astrologie se spune că, dacă evoluezi spiritual și dacă-ți înțelegi menirea, poți transcende tranzitele mai puțin benefice de pe parcursul vieții. Se poate spune același lucru și despre harta numerologică? Dacă evoluezi, poți transcende?

Anatol Basarab: Toate științele respective au aceeași sursă, sursa centrală. Sursa asta centrală are, să spunem așa, un limbaj, un script, un cod sursă. Venind de la sursa centrală și trecând prin toate cerurile, diferite științe capătă viziune, ca și cum ne-am uita la soare: unul se uită din capătul ăla al orașului, altul din capătu’ celălalt. În cele din urmă, doar factorii din jur ne fac să vedem diferit: o clădire mai înaltă, o pădure, o ceață.

Anatol Basarab: Așa ni se pare că științele sunt diferite sau că astrologia și numerologia sunt… Nu. Ele sunt aceleași științe, tot de la Soare provenite, de la Ra, au același izvor: rațiune, lumină, înțelegere, pricepere a sistemului, de la aceeași sursă centrală, de la Creator. Diferența e perspectiva din care privim și categoria de oameni care poate asimila informația.

Anatol Basarab: De exemplu, astrologia e pentru oameni care pot gândi în imagini: „uite un Vărsător și un Rac…”, „Capricorn…”, „Gemenii cu Vărsătorul…”. Îți faci un desen, un film cu desene animate în cap și îți dai seama cam cum va trăi familia aia, când se ceartă, cum se împacă.

Anatol Basarab: E ca un experiment mental: un cal trebuie să alerge o tură de stadion, o maimuță și un porc. Start! Nu începi deja să vezi filmul? Cam cine ajunge primul? Cred că maimuța aleargă puțin și se urcă pe cal, calul aleargă, maimuța se odihnește, sare de pe el înainte de final și ajunge prima. Apoi calul se supără. De ce? Pentru că asta e situația în care ai nimerit.

Anatol Basarab: Prin urmare, cunoașterea este lumină. Cum lumina apare, știm ce avem de făcut fără pregătire. Stingem lumina (dispare cunoașterea) și vezi cum bâjbâim, câtă frică avem, cât de haotici devenim. Aprinzi lumina și imediat ne vedem, știm ce avem de făcut.

Anatol Basarab: Când știi ce ai de făcut, poți transcende lucrurile foarte ușor, indiferent care sunt. Chiar și o boală crâncenă o poți transcende. Dar când trăiești în întuneric, și o simplă gripă se transformă în cine știe ce: „cad demonii pe tine”, poți să mori de la o răceală, pentru că te-ai speriat mai mult decât e cazul, pentru că nu știai ce e și nu știai cum se rezolvă.

Anatol Basarab: Mai vine cineva și spune, în glumă: „așa era și la bunică-mea, i-a curs nasul și într-o săptămână s-a curățat.” Unul o ia de bună, se sperie și mai tare: „la cât sunt eu de ghinionist, sigur mi se întâmplă și mie.” Și gata, l-ai aranjat.


Există liber arbitru?

Devii Conștient: Observând cu câtă precizie se pot determina direcțiile principale în viața unei persoane cu ajutorul numerologiei, nu pot să nu vă întreb: ce rol are liberul arbitru, până la urmă? Există cu adevărat?

Anatol Basarab: Hai să coborâm într-un alt subsistem ca să înțelegem. În mine există o celulă. Ea trăiește acolo ca un om și crede că are liber arbitru, că face ce vrea. Dar în cadrul vieții ei de celulă, are variante de comportament în dependență de factorii exteriori. Dacă în mine ajunge ceva piperat mai mult decât trebuie, ea se va comporta într-un anumit fel și crede că e liberă să acționeze, fără să-și dea seama că e influențată tot timpul de ceva din exterior.

Anatol Basarab: Floarea crede că înflorește dimineața fiindcă așa vrea ea și că are liber arbitru. Nu. Ea înflorește datorită presiunilor soarelui. A apărut lumina, e obligată să se deschidă, nu că vrea sau nu vrea. Să încerce să nu vrea: o să observe că nu poate. Soarele dispare, ea se închide și își „justifică”: „de acum mă odihnesc”.

Anatol Basarab: Și omul își găsește scuze: „așa am vrut eu”, „știam eu”. Nu știai nimic și nici n-ai vrut; ai fost influențat de o serie de factori subtili. La ieșire ai avut un comportament pe care acum ți-l justifici din necunoaștere.

Anatol Basarab: De aceea oamenii caută răspunsuri la necazuri și fac legături greșite: „merge prost în afaceri? mi-a făcut cineva vrajă”. În loc să caute lipsa de cunoaștere, se duc la popă, la călugări, la mănăstire, leagă lucruri fără legătură.

Anatol Basarab: Celula e utilă doar în cadrul sistemului. Dacă o scot din organism și o pun pe lamă, la microscop, nu mai e „liberă” — dispare. Dacă eu am băut ceva și m-am otrăvit, pentru celulă e sfârșitul lumii. Ea ar zice: „probabil am păcătuit, e Apocalipsă”.

Anatol Basarab: Dacă suntem liberi să facem ce vrem, atunci de ce nu oprim încălzirea globală? De ce nu oprim unele lucruri? Dacă avem liber arbitru, ce se întâmplă ar însemna că asta ne dorim. Dar vezi că nu.

Anatol Basarab: Sistemele mai mari stăpânesc subsistemele. Informația se culege de la subsisteme la sistemul principal, iar de sus în jos vin directivele, legile — că vin sub formă de Biblie, că vin sub formă de postulate spirituale. Oamenii trebuie să coincidă suprasistemului ca să poată conviețui în armonie cu el.

Anatol Basarab: Dacă nu se întâmplă, suprasistemul poate trimite „armate întregi” ca să pună la punct subsistemul. Noi nu facem la fel cu o mașină? Dacă nu frânează cum trebuie, dacă nu accelerează, iei măsuri, o pui la punct. Așa va face, cândva, cineva și cu noi, cu subsistemul ăsta.

Anatol Basarab: Se poate întâmpla ca „repararea” să vină ca și cataclisme naturale, sau impulsuri psihoinformaționale, sau prin apariția unor „ciudați” care vor împinge spre un război. Dacă nu ne trezim din cărți, ne trezim „rapid”.

Anatol Basarab: Negăm tot: istorie, religie, Dumnezeu, Hristos, pe noi înșine. Până prin anii 2030 suntem în faza negarea negării. Sistemul se încarcă cu erori și, în cele din urmă, devine el însuși o eroare. Și trebuie schimbat.

Anatol Basarab: Uite capitalismul: odată cucerite toate piețele, ce mai cucerești? Te cucerești unul pe altul. Ajungi iar în punctul de criză. Indiferent cine câștigă alegerile, ceilalți se revoltă. Sistemul e pus în situația de a dispărea ori de a se transforma. Transformarea înseamnă „a te forma în transă”: stare modificată de conștiință, înțelegere profundă, recunoașterea erorilor, minciunilor, dublului standard.


Educăm și ne folosim gândirea realistă

Devii Conștient: Din punct de vedere numerologic, credeți că anii ce vor urma vor ajuta la creșterea nivelului de conștiință al populației, pe baza fluxului din ce în ce mai mare de informații? Sunteți pozitiv?

Anatol Basarab: Nu. Eu sunt realist. „Gândirea pozitivă” e o mare păcăleală și un mare diabolism. Tocmai gândirea asta pozitivă i-a făcut pe oameni să nu gândească, să nu observe, să nu judece profund.

Anatol Basarab: Au apărut fraze: „Dar cine ești tu să judeci?”, „Nu judeca!” Greșim total. Judecata e atunci când dai verdict și pedeapsă: „să i se taie capul”, „40 de bice”, „să-i dăm foc la casă”. Asta e judecată.

Anatol Basarab: Dar dacă eu te analizez și îți spun „aici greșești”, asta e gândire rațională. Eu pot să spun: „asta e rău, te duce către aia, către aia” fără să-ți dau pedeapsă. Pedeapsa o dă un judecător. Popa dă pedeapsă pe verticală (moral-spiritual), judecătorul pe orizontală (material, lipsire de libertate).

Anatol Basarab: Și instituțiile ar trebui să fie de corectare, să-l învețe pe om, să-l umanizeze, nu să-l dezumanizeze. Altfel, omul abia așteaptă să se întoarcă „înapoi” în sistemul ăla, că măcar știe regulile.

Anatol Basarab: Și da: e posibil să ajungă mulți să prefere pușcăria în locul „libertății”, pentru că e mai simplu: ai de mâncat, ai unde dormi, nu e lux, dar tocmai lipsa luxului obligă omul să se adapteze. Afară… plouă, nu ies; e prea cald, nu ies. Incomoditatea îi sperie pe mulți.


Relația de cuplu, bărbatul și femeia

Devii Conștient: De ce ați considerat importantă înființarea Asociației Numerologilor și ați ales ca temă a Congresului din acest an tocmai relațiile sociale și familia?

Anatol Basarab: Tema nu e deloc întâmplătoare. În perioada 2000–2030, cel mai important aspect al lumii este nucleul de bază: familia. În perioada asta familia va fi lovită în fel și chip: ideologic, psihologic, material-financiar.

Anatol Basarab: Observați câte familii și-au pierdut locul de muncă, dar au rate la bancă. Lucrau amândoi, s-a închis firma și au rămas fără nimic. De-aia se recomandă: tu lucrezi într-o firmă, eu în alta; dacă una cade, trăim pe celălalt salariu.

Anatol Basarab: Ori se distruge familia, ori se întoarce la ceea ce este: celula de bază a societății umane. În care eu (principiul masculin) învăț să comunic cu tine (principiul feminin). Împreună formăm patru stihii echilibrate.

Anatol Basarab: Dacă eu mă înțeleg cu tine, mă înțeleg cu principiul feminin în lume. Femeia, ca apă, tinde uneori să iasă din matcă și să inunde. Apoi se întoarce și se plânge. „Dacă era un bărbat lângă mine…” Bărbatul are rolul de a pune opreliște, de a veghea ca legea spirituală să nu fie încălcată. Înainte, bunicul făcea asta: intervenea, corecta, punea limite.

Anatol Basarab: În relație, femeia înnobilează sufletul bărbatului. El înțelege sufletul lumii. Femeia își îmbogățește mentalul de la bărbat. De aceea femeile „vânează un creier” (capacitatea de a rezolva), iar bărbatul „vânează un suflet” (calitatea interioară care se vede în afară).

Anatol Basarab: Dacă bărbatul e liniștit, femeia e liniștită. Dacă bărbatul e agitat, femeia se agită: „dacă el nu știe, d-apoi eu?” Dacă el spune: „stai liniștită, rezolv eu”, devine stâlpul puterii. În jurul lui se construiește casa. Lovind familia, destabilizezi statul. Dacă destrami ușor o familie, separi ușor județe, pui oameni unii împotriva altora.


Despre manipulare, frică, putere

Devii Conștient: Mulți bărbați nu mai manifestă energia de putere (Yang), iar multe femei au preluat atribuțiile. Ce e de făcut? Cum se echilibrează?

Anatol Basarab: Se poate ajunge la orice. Depinde dacă există interes să declanșăm procesul acum sau mai târziu. Cu omenirea poți face absolut ce vrei. Imaginează-ți o stână de oi: le întrebi tu când le tunzi, când le mulgi? Nu. Faci ce vrei, pentru că ești deasupra lor.

Anatol Basarab: Totul depinde de cine ține „ițele”: poate fi un om stabil, poate fi unul beat care taie oile aiurea. Dar poate fi și un păstor cu scop: taie zece oi ca să salveze restul. Și în Biblie ai imaginea păstorului: uneori lasă turma pentru o oaie, alteori salvează o oaie cedând turma, pentru că din oaia aia se naște o turmă nouă, de altă calitate.

Anatol Basarab: Discuția bărbat–femeie e, de fapt, Yin și Yang, sus și jos, valori veșnice și valori schimbătoare, legi care se schimbă cu partidul. Chiar și istoria se modifică, după cum convine.


Educația sexuală, educație socială, familie, copii

Anatol Basarab: Ce se numește azi educație sexuală, eu aș transforma în educație socială: să înțelegem în ce sistem trăim, cum ne influențează și cum îl putem influența. Sistemul ne apasă, noi ne batem între noi, în loc să dăm feed-back sistemului ca să-l corectăm. „Ce putem face noi? suntem prea mici” — mentalitate de victimă.

Anatol Basarab: Orice bărbat e născut și crescut de o femeie. În primii ani copilul e dependent și de ce gândește mama, nu doar de ce spune. Dar după o vârstă, băiatul trebuie dat în grupul masculin. Nu e „băiatul meu”, e un viitor bărbat. Comunitatea contribuie la educația lui.

Anatol Basarab: Dacă îl crești „în borcănaș”, ajunge fără Duh, fără inițiativă. „Mama rezolvă.” Lucrez cu asta, sunt psiholog. Sunt mame care ajung să controleze excesiv, până în puncte absurde, și băiatul rămâne copil la 38 de ani.

Devii Conștient: Și când copilul rămâne cu mama, după o separare? Ce e de făcut?

Anatol Basarab: Cauți un bărbat care să joace rolul de tată: vecin, văr, frate, un bărbat din jur. Nu cantitatea contează, ci calitatea și intensitatea timpului.

Anatol Basarab: Limitele sunt esențiale. Azi se strigă imediat „violență”. Una e violența (fără control, fără scop), alta e pedeapsa (limită clară). Copiii crescuți fără limite apasă accelerația în oraș și nu înțeleg bunul-simț. Limita trebuie s-o dea familia la început, apoi statul (amenzi, reguli).

Anatol Basarab: Și noi am ajuns să „pasăm” copiii: „creșteți-i voi, eu nu mă pricep”. Dăm tot la grădiniță, bone. Dar impactul bonei e uriaș. Cine îți calcă hainele îți influențează imaginea socială, cine îți gătește îți influențează sănătatea prin starea ei emoțională.

Devii Conștient: Interesantă perspectiva.

Anatol Basarab: Asta e partea ezoterică: să vezi ce e în spatele cortinei. Noi vedem piesa, dar în spate e regizorul, timpul, finanțele. Suntem ca niște marionete. Nu e rău să fii „controlat” de Dumnezeu, dar sunt două mâini: mai poate fi și altcineva care ține ițele.


Asociația Numerologilor – misiune

Devii Conștient: Revenim: de ce ați considerat importantă înființarea Asociației Numerologilor din România?

Anatol Basarab: Când am început să practic în România, numerologia nu era cunoscută. Am făcut sute de cursuri. Dintr-o sută de cursanți, zece duc mai departe. Când numărul celor care vor să profeseze devine suficient de mare, sistemul trece automat la alt nivel. Și aici apar două mecanisme: centrifug (fiecare face ce vrea) sau centripet (îi aduni într-o organizație, se controlează reciproc, se creează cod deontologic, norme și reguli).

Anatol Basarab: E ca la albine: una singură e una, dar în stup puterea crește. Ca în teoria sistemelor: motorul, desfăcut pe jos, costă puțin; asamblat, devine altceva, are supravaloare.

Anatol Basarab: Asociația a fost necesară și ca să nu se blocheze totul pe mine. Dictatura e bună pe termen scurt, dar apoi sistemul se revoltă. Trebuia o echipă, oameni care să facă partea birocratică, legală, instituțională.

Anatol Basarab: Noi vrem ca „numerolog” să existe ca ocupație recunoscută, în codurile profesiilor. Sunt mulți care vor să plătească taxe, să-și facă firme și cabinete. Au nevoie de recunoaștere instituțională, de examinare reală, nu „îmi dau singur notă”.

Anatol Basarab: Asociația e ca un copil: are faze de dezvoltare, an după an, cu reguli diferite. Ca un copac: azi e ca ieri, dar diferit — mai are frunze, muguri, apoi înflorește. Așa trebuie să crească o firmă, o familie, un stat: după norme și legi.

Anatol Basarab: Când spunem matematică, vorbim de cantități. Când spunem numerologie, vorbim de calități. Dumnezeu e mai mult numerologic decât matematic: nu îl interesează câți rămân după un proces, îl interesează calitatea. Cinci, dar buni, nu milioane, îndoielnici. Ca la diamante: te interesează câteva, dar curate.


Mesaj pentru ascultători

Devii Conștient: Un mesaj pentru cei care ne-au urmărit, spre finalul acestui 2020.

Anatol Basarab: Urmăriți-ne în continuare! Nici nu știți ce pierdeți dacă nu ne urmăriți. Și, referitor la final și început: nu există un „final” al anului, există o trecere lentă de la o caracteristică a timpurilor la alta. Pregătiți-vă pentru lucruri mai complexe, mai interesante, pe alocuri mai dureroase — asta e evoluția firească.

Anatol Basarab: Apropo: vorbim mereu de evoluție, dar uităm involuția, devoluția, stagnarea și revoluția. Toate fac parte din același concept. Dacă vorbim numai de evoluție, n-am vorbit despre nimic.

Anatol Basarab: În care dintre acești „stâlpi” nimerește fiecare depinde de gradul de conștiință, de cunoaștere, de structura psihică și de „harta numerologică” cu care a venit la pachet. Și depinde de cât și-a updatat „softul”.

Anatol Basarab: Imaginează-ți că îți cumperi un calculator pentru jocuri. E bun pentru un tip de soft. Când vrei prelucrare video, nu te mai ajută. Nu e rău, doar e altă nevoie. Numerologia îți arată tipul de soft, dar și tipul ăla poate fi updatat.

Anatol Basarab: Avem două modalități de update: de la serverul principal (vertical) sau de la „provideri” (orizontal), adică învățători. Dar atenție: pachetele „bune” azi, mâine pot să te încurce. Deschide un ziar, uită-te la o emisiune, stai pe TikTok: după, spune-mi ce ai învățat care să te ajute să trăiești mai bine. De multe ori, nimic — doar îți pierzi timpul și viața devine mai grea pentru că te compari fals cu imagini trucate.

Devii Conștient: Vă mulțumesc mult că ați acceptat să fiți alături de mine astăzi. A fost o reală plăcere. Vă urmăresc de mult timp și am să continui. Vă urez succes și vă așteptăm la cât mai multe emisiuni — ne mai șlefuim, ne mai updatăm softul și cunoaștem mai multe despre noi.

Anatol Basarab: Și eu îți mulțumesc ție și vouă, celor care urmăriți. Dacă oamenii măcar se pun pe gânduri puțin, e suficient. Unele lucruri care ți se spun pe față nu sunt posibile matematic, dar trebuie să ne oprim, să ne relaxăm, să socotim.

Anatol Basarab: Eu când „socotesc”, chiar socotesc: îți pun în față compatibilități, minusuri, plusuri. „Ion arată bine, are bani, dar lângă el tu te ofilești” sau „e greu cu el, nu e confortabil, dar tu evoluezi”. Cu „Luceafărul” e disconfort, dar e transformare. Cu „Cătălin” e confort, dar rămâi în zona de jos. Asta e alegerea.

Devii Conștient: Dragii mei, a fost o emisiune absolut minunată. Pe domnul Anatol Basarab îl găsiți pe Facebook, pe YouTube și în aparițiile sale TV. Să ne updatăm softurile, să apelăm la o hartă numerologică, să vedem ce putem învăța și șlefui. Cât despre noi, ne vedem data viitoare. Până atunci, să trăim prezenți și conștienți! Vă mulțumesc și vă doresc o zi minunată!