Viața în mănăstire și călugăria

Devii Conștient: Bună ziua, dragii mei, și bine v-am găsit și astăzi. Ce credeți? Astăzi am un invitat tare special. Este vorba despre Mircea Ivanof. El este scriitor, ghid holistic, dar, atenție, fost monah. Bună, Mircea!

Mircea Ivanof: Bună! Mulțumesc pentru invitație!

Devii Conștient: Avem o grămadă de lucruri de povestit astăzi și cel mai important lucru pe care aș vrea să-l punctăm este cum este viața acum, din nou în lume, după perioada pe care ai petrecut-o în mănăstire și cum te-ai decis să mergi la mănăstire. În prima fază, care a fost „drive”-ul care te-a mânat să ajungi acolo?

Mircea Ivanof: Am să răspund mai întâi la a doua întrebare. O lungă perioadă de timp am fost fascinat de artă și am lucrat în diverse domenii în zona artistică. Mi-a plăcut pictura, în mod special, și în continuare lucrez, dar nu mai lucrez cu pensula, lucrez grafică computerizată. Conjuncturile și drumul pe care am mers de-a lungul vieții m-au pus în postura să ajung restaurator în cadrul unei mănăstiri din România, a unei mănăstiri ortodoxe. Aveam de restaurat câteva sute de metri pătrați de frescă și mi s-a oferit un contract.

Mircea Ivanof: În timp, pe perioada restaurării, am cunoscut oamenii de acolo. Eu sunt o fire spirituală. N-aș putea spune că sunt un om religios, dar sunt o fire spirituală, iar atmosfera de acolo m-a fascinat, cumva. Cunoșteam foarte puțin despre mediul monahal, așa cum majoritatea, chiar și cei care frecventează mănăstirea săptămână de săptămână, știu despre mănăstire niște lucruri la care au acces. În spate, lucrurile sunt un pic diferite.

Mircea Ivanof: În calitate de restaurator, am avut acces la această lume care nu este accesibilă oricărui mirean. Eu lucram cu ei, eram acolo tot timpul, îi vedeam și în lumina aia frumoasă în care sunt văzuți, dar le vedeam și traumele, le vedeam și accesele de furie, fanatismul ăla visceral, le vedeam și patimile. I-am văzut oameni. Și părțile frumoase, și părțile mai puțin frumoase. M-a fascinat lumea lor.

Mircea Ivanof: Sunt o fire introvertită, o fire filozofică, am citit foarte mult, mi-a plăcut hermeneutica, puterea simbolurilor. În cadrul mănăstirii m-am împrietenit cu administratorul, cu economul mănăstirii și, din vorbă în vorbă, mi-a propus: „Avem nevoie de un om ca tine.”

Mircea Ivanof: A fost un joc interesant. I-am zis: „Dacă vrei să rămân în mănăstire, vreau să-mi faci o listă: aspectele pozitive și aspectele negative ale vieții de mănăstire.” A fost foarte sincer. Mi-a scris toate chestiile pozitive. Cele negative erau mult mai multe decât cele pozitive. Am luat lista și am început să râd: „Cum crezi că aș putea eu să accept?” Sunt o groază de interdicții, trebuie să lucrez foarte mult cu mine, îți e limitată circulația și multe altele.

Mircea Ivanof: Sunt și aspecte pozitive: nu ai responsabilități sociale, nu plătești nimic, ai o casă, ai o masă, nu mai ai grija zilei de mâine. Ai o anumită siguranță. Și financiară — mănăstirile au bani. Că se promovează altceva, e altă poveste.

Mircea Ivanof: El a luat pixul și a tăiat chestiile negative și mi-a zis: „Dacă lucrezi cu mine, lucrurile astea dispar.” Really? Really. Cea mai atroce este ascultarea. Indiferent de statura spirituală a starețului, oamenii sunt oameni. Când au tendința de a controla și de a manipula, o fac și cu sadism. Ca novice ești supus la o presiune psihologică foarte mare și îți este călcată demnitatea în picioare. Conform canoanelor, un stareț nu are voie să facă asta, dar se întâmplă.

Mircea Ivanof: Este un mediu relativ cazon: ai reguli, te scoli la o anumită oră, ai activități pe care le faci, îți plac sau nu. Pe măsură ce urci în ierarhie, o parte din obligații se mai diminuează.

Devii Conștient: Ai intrat în mănăstire cu contract să restaurezi fresca. Ce s-a întâmplat de acolo până la decizia de a deveni călugăr? Ce ai simțit? Ce așteptări ai avut?

Mircea Ivanof: Nu am avut așteptări. A fost o experiență pe care am vrut să o trăiesc. Eu oarecum știam, pentru că eram acolo: ordinele se execută, nu se discută. Ca om liber, întrebarea era: „Cum să intru și să-mi zică cineva ce să fac împotriva voinței mele?”

Devii Conștient: Deci ascultarea…

Mircea Ivanof: Asta e cea mai grea. Mai sunt și celelalte două jurăminte: sărăcia voluntară și castitatea, dar nu vreau să intru în asta acum.

Devii Conștient: Câți ani ai petrecut în mănăstire?

Mircea Ivanof: Șase ani.

Devii Conștient: Cum ai ieșit după acești șase ani? Dacă te-ai privi în oglindă, înainte și după, cum a fost?

Mircea Ivanof: În mănăstire există avantajul că ești tu cu tine. Divinitatea creștină, așa cum o percep creștinii, are prea puțin de-a face cu relația ta cu tine, pentru că, fiind singur mult timp, îți pui întrebări pe care, în iureșul urban, nu ai timp să ți le pui. Acolo nu ai acces la atât cumul de informații, iar mintea are acces la foruri interioare greu de accesat în viața cotidiană.

Mircea Ivanof: Pot spune că am ieșit mai împăcat cu mine. La 14 ani am fost diagnosticat cu depresie, am avut medicație. În procesul ăsta pe care l-am avut cu mine, am scăpat de depresie. În mănăstire am scăpat de depresie.

Vindecarea depresiei

Devii Conștient: Ce anume din mănăstire a determinat vindecarea depresiei?

Mircea Ivanof: Veneau cerșetori mulți și, la un moment dat, am ocupat funcție de administrator. Eu trebuia să am grijă de oamenii ăștia. Mulți erau agresivi. Dar a fost un cerșetor special. Nu avea tiparul de cerșetor. Nu trăgea de tine. N-avea picioare, erau retezate deasupra genunchilor. Era dintr-o anumită etnie, avea o barbă neagră mare și… fața lui lumina.

Mircea Ivanof: Era separat de restul. Toți stăteau la poarta bisericii, el stătea la poarta mănăstirii. Și tot timpul era cu mâinile sus, binecuvânta oamenii: „Dumnezeu să-ți dea sănătate!” Avea o lumină pe față! Eram fascinat de el.

Mircea Ivanof: M-am așezat lângă el și l-am întrebat: „De ce ești aici?” Și mi-a zis: „Părinte, uitați-vă la mâinile mele.” Era un om muncit. Am aflat că fusese dulgher. I-am spus: „Tu cerșești altfel. De unde pornește la tine să binecuvântezi?” Și el mi-a zis: „Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că trenul a trecut pe picioare și nu a trecut pe cap.” El fusese călcat de tren.

Mircea Ivanof: Atunci am simțit că mi s-a luat o pojghiță de pe cap… nu știu cum să explic. Am simțit că mi s-a eliberat creierul de ceva. Am ieșit de acolo cu senzația că nu mai merg, că sunt în aer. Omul ăsta binecuvânta pe cei…

Mircea Ivanof: Am făcut și un test: i-am adunat pe toți cerșetorii și le-am zis să scoată tot ce au strâns. Omul ăsta avea de vreo cinci-șase ori mai mulți bani decât toți ceilalți la un loc. Mi s-au aprins niște beculețe: uite ce înseamnă să transmiți altceva. El era autentic. Se vedea.

Devii Conștient: În ce perioadă din mănăstire s-a întâmplat asta?

Mircea Ivanof: Exact la jumătatea perioadei. După aia am început să-mi pun întrebări: ce caut eu aici? Mi-am dat seama că, de fapt, era un refugiu în care încercam să fug de mine. Mă acoperea cu un scut spiritual. A fost un eveniment mai puțin plăcut care m-a împins să ies.

Jurnalul celor 9 fericiri

Devii Conștient: Ai scris șase cărți. Care este cartea care a venit cel mai natural și care vorbește cel mai îndeaproape despre tine?

Mircea Ivanof: Cărțile sunt o extensie a cine sunt eu. Toate vorbesc despre mine, dar cred că prima carte ar fi cea mai bună: „Jurnalul celor 9 fericiri”. Am scris-o și sub impulsul de a arăta oamenilor, în special celor cu mentalitate creștină, că spiritualitatea nu e ceva abstract. E ceva concret. Poți experimenta o maturizare spirituală fără să fii dependent de ritualuri. Ele te ajută, dar la un moment dat simți că trebuie să te duci peste ele.

Mircea Ivanof: Și Sfântul Apostol Pavel spune, la un moment dat, că nu poți să te hrănești toată viața cu lapte, trebuie să înveți să mănânci și hrană tare. Creștinismul românesc, ca fenomen social, din perspectiva mea, este plafonat.

Cum înțelegi credința? Realitatea subiectivă | realitatea intersubiectivă | realitatea obiectivă

Devii Conștient: Ce este credința, până la urmă? Ce reprezintă azi credința și cât de credincioși sunt oamenii?

Mircea Ivanof: Sunt două aspecte ale credinței. Primul ar fi un cumul de convingeri: unele le adoptăm, altele le moștenim. Există mentalul ăsta: „eu sunt ortodox de 2.000 de ani”. Frate, ai 30 și ceva, n-ai cum. Dar există ideea: „m-am născut în credința asta, în credința asta mor.” Credința e asimilată cu un set de concepte pe care omul le adoptă automat, fără să le înțeleagă, și la care nu renunță de frică.

Mircea Ivanof: Al doilea aspect este mult mai intim: e vorba de încredere. O upgradare a încrederii. Se întâmplă când experimentezi, când internalizezi. Credința nu mai e „eu cred și atât”, devine stil de viață. Începi să ai acces la niște dimensiuni, cum zic unii: ieși din 3D, intri în 4D, 5D ș.a.m.d.

Devii Conștient: Cum șlefuiesc oamenii credința? Cum trec de la credință de ritual la credință ca stare?

Mircea Ivanof: Trebuie abordat altfel. Există trei realități în care noi ne desfășurăm viața: realitatea subiectivă (eu și adevărul meu), realitatea intersubiectivă (adevărul de grup) și realitatea obiectivă (care se manifestă independent de voința noastră). De multe ori, realitatea obiectivă n-are nicio treabă cu primele două. Credința, când ți-o construiești, te ajută să manifesti lucruri în realitate și să accesezi și realitatea obiectivă.

Mircea Ivanof: De multe ori confundăm spiritualul cu culturalul. Religiile sunt aspecte culturale ale spiritualității. Au conexiuni cu lumea imaterială, da, dar asta nu înseamnă că tu chiar accesezi ce crezi că accesezi, dacă rămâi blocat în „adevărul meu e singurul adevăr”.

Mircea Ivanof: Uite, există un text în Maleahi care spune că Dumnezeu „deschide Cerul și te umple de binecuvântare”. Ai universul la picioare și tu îi ceri: „Doamne, scapă-mă de X”. Dumnezeu se apleacă și la nivelul ăla, îți trimite oameni și situații, dar tu vrei minuni spectaculoase, de-asta goana după icoane făcătoare de minuni, după moaște vindecătoare. Uneori soluția e în vecinul tău. Sau în omul pe care îl întâlnești pe stradă. La mine a fost un cerșetor.

Devii Conștient: Poți spune că el a fost „trimisul” care a făcut declic?

Mircea Ivanof: Exact. Eu l-am ajutat pe el în anumite contexte, dar ce a făcut el pentru mine, indirect, a fost o minune.

Puterea rugăciunii

Devii Conștient: Câtă valoare are o rugăciune dacă nu e integrată în sine? Oamenii se roagă, trece greu, apoi „focul” se stinge.

Mircea Ivanof: Oamenii vin la Dumnezeu nu pentru vindecare, ci pentru alinare. Majorității le place starea aia… autocompătimirea. „Sunt un păcătos!” și se vaită. Lui îi place starea de victimă și are senzația că dacă se menține acolo, Dumnezeu îi oferă mai mult. Dar e o excitație mentală. Și după ce îi este satisfăcută nevoia, nu îl mai interesează.

Mircea Ivanof: Când ești interesat de vindecare, cauți soluții. Și am observat ceva: Dumnezeu nu intervine decât în momentul în care ai făcut tu primul pas. Imaginează-ți că între tine și Dumnezeu sunt o sută de pași. Tu faci primul pas — ăla e pasul credinței. Ieși din zona „merge și așa”. În momentul în care ieși, vezi că realitatea e alta. Îi dai voie să intervină, pentru că există liber arbitru.

Mircea Ivanof: Dumnezeu ne-ar vindeca pe toți, dar dacă tu continui același stil de viață care te-a îmbolnăvit… te vindecă azi, tu mâine faci fix la fel. Schimbă-ți stilul de viață și ai să vezi că „minunea” e treptată, frumoasă. Eu am 44 de ani și sunt mult mai activ decât la 24. Am făcut o schimbare.

Mircea Ivanof: Sunt exemple: Wang Deshun (fotomodel la 83), Ernestine Shepherd (culturist la 80+), oameni care depășesc „imposibilul” prin disciplină și schimbare. Aici e totul.

Fericirea

Devii Conștient: Ce este fericirea pentru tine, Mircea?

Mircea Ivanof: Echilibrul. Mulți văd fericirea ca o stare emoțională. Eu nu o văd așa, pentru că poți obține un vârf emoțional și cu substanțe. Interesant e că poți ajunge și fără nimic, printr-un proces mental. Dar fericirea este acea stare de echilibru care te ajută să îți atingi obiectivele.

Mircea Ivanof: Lao Zi spunea ceva foarte bun: fericirea nu este o țintă, este drumul. Când ești echilibrat mental, emoțional, energetic, spiritual și fizic, ai forță să construiești.

Devii Conștient: Și de ce suferă atât de mulți oameni azi? Depresie, burnout, atacuri de panică…

Mircea Ivanof: Pentru că omul caută alinare, nu caută vindecare. Se duce la preot, la vrăjitoare, la cursuri, adună informații, dar nu aplică minimum. Eu numesc multe din defecțiunile astea „simptome ale obezității spirituale”. Avem acces la informații cât n-a avut nicio epocă, dar fără un sistem de valori clar, nu se întâmplă nimic.

Mircea Ivanof: Întrebări simple: cine sunt eu aici? ce fac eu acum? mă reprezintă? Conștientul e 5%, inconștientul e 95%. Dacă nu-ți rezolvi întrebările de bază, te mănâncă restul.

Religia

Devii Conștient: Ortodoxia a dat și duhovnici de înaltă valoare.

Mircea Ivanof: Bineînțeles. Dar e o chestie interesantă: un japonez spunea — dacă ai impresia că religia ta te face mai bun decât ești, religia ta e greșită. Religia nu trebuie să te facă bun. Dacă tu apelezi la religie ca să fii bun, viața a eșuat. Punct. Trebuie să fii bun fără religie. Religia, eventual, poate să-ți upgradeze bunătatea, să-i dea o valoare spirituală.

Mircea Ivanof: Dacă tu te folosești de religie ca justificare pentru porniri lăuntrice, apare fanatismul. Și mai e ceva: predicile de tipul „dacă ești ortodox e suficient” validează o mulțime de trăsnăi și răutăți. Aici se pierde esențialul.

Rolul unui ghid holistic

Devii Conștient: Ca ghid holistic, oamenii vin cel mai adesea în căutare de ce?

Mircea Ivanof: În căutare de alinare. Caută soluții: profesionale, relaționale, financiare, spirituale, culturale. Mulți vin să se împace cu ei înșiși. Eu nu salvez pe nimeni. Omul se salvează pe sine. Nici Dumnezeu nu te salvează dacă tu nu vrei să fii salvat.

Mircea Ivanof: Un exemplu bun e răstignirea între cei doi tâlhari. Unul cere spectacol: „coboară și mântuiește-ne”. Celălalt vede altceva: „adu-ți aminte de mine”. Și omul e mântuit pe loc. N-are acatist, n-are nimic. A făcut ceva? Nu. Dar a crezut cu toată ființa lui. Și s-a produs vindecarea.

Mircea Ivanof: Oamenii caută senzaționalul ca să simtă endorfine, să se simtă vii. De-asta goana după „minuni”, după spectacol. Dar când vine vorba de muncă personală, se retrag. Nu doar în biserică — și în dezvoltarea personală e la fel. Terapeutul/ghidul e un facilitator: îți arată ușa, îți arată apa și săpunul, dar tu faci dușul.

Mircea Ivanof: Gândirea magică nu ajută. E pansament. Dacă ai traume adânci, ai nevoie de schimbări reale: obiceiuri, convingeri, practici, disciplină. Uneori e mai potrivită contemplarea decât „golirea minții” pentru un occidental. Occidentul e rațional, pune întrebări. Orientalii acceptă mai ușor. La noi apare imediat „de ce?” și „ce urmează?”

Mircea Ivanof: Omul începe să se raporteze la suflet când îi ajunge cuțitul la os. Până atunci se aliniază, se alină, se păcălește. Când devine serios, se dezice de obiceiuri și se întreabă: „unde mă duce gândul ăsta?” Atunci începe vindecarea.

Mircea Ivanof: Rolul nostru e să conștientizăm omul că are nevoie de vindecare, nu să-i vindecăm noi. Eu sunt un canal. Îl iau de mână până într-un punct, îi arăt: există și varianta asta, și varianta asta. Dar el merge.

Criza sanitară și omul

Devii Conștient: Pe final, o concluzie pentru 2020. Ce crezi că avem de învățat din pandemie?

Mircea Ivanof: Eu aș numi-o criză sanitară. A apărut pentru că omul a început să creadă că e zeitate: „eu pot tot, eu fac tot”. Impactul negativ al „motivaționalului” e că vine cineva și îți spune: „ești zeu”. Dar dacă ești traumatizat, te uiți și îți dai seama că nu e așa.

Mircea Ivanof: Conceptul de „gândire pozitivă” mi se pare periculos. Nu există pozitiv fără negativ. Suntem dualiști. Criza asta a apărut ca omul să conștientizeze că are nevoie de vindecare. Crizele sunt o trambulină. Cine le vede ca trambulină, sare. Cine le vede ca tragedie, se afundă și mai tare.

Mircea Ivanof: În momentul când conștientizezi că ai în tine resurse pentru vindecare, transcendere, pentru tot, atunci criza devine un prag, nu o sentință.

Mesaj pentru privitori

Devii Conștient: Care ar fi mesajul tău pentru cei care ne urmăresc?

Mircea Ivanof: Fiți fericiți! Fericirea o găsești în tine. Eu folosesc expresia „the happiness has one coach”. Dacă nu ai conștientizarea fericirii în tine, eu nu pot să fac nimic. Dar pot să te ajut să-ți permanentizezi starea, să-ți ofer căi prin care să o crești, să o expandezi.

Mircea Ivanof: Dacă ai găsit bucățelele tale — sănătate, reziliență, armonie în familie, anturaj bun, cultură, spiritualitate, stabilitate profesională, financiară — construiești pe ele. Apoi le duci la un alt nivel. Mesajul e simplu: fii fericit! Tu cu tine să fii fericit. Restul contează mai mult sau mai puțin.

Devii Conștient: Îți mulțumesc pentru prezență!

Devii Conștient: Dragii mei, pe Mircea îl descoperiți mai îndeaproape citindu-i cărțile. Îl puteți căuta și pe Facebook. Cât despre noi, ne vedem și data viitoare, dar, până atunci, nu uitați să trăiți prezenți și conștienți. Pe data viitoare!